Un instrument de măsurare este un instrument pentru măsurarea unei anumite proprietăți. Include lungime, temperatură, timp, masă, forță, curent, tensiune, rezistență, sunet, radio, indice de refracție și dispersie medie.
Unele instrumente mecanice de măsurare, cum ar fi pătratele, etrierele etc., au fost utilizate pentru prima dată în fabricarea mecanică. În secolul al 16-lea, ecartamente netede au fost folosite în fabricarea de artilerie. În 1772 și 1805, britanicii J. Watt și H. Maudsley etc. au produs succesiv un micrometru Watt și o mașină de măsurat lungimea calibrării folosind principiul perechii de fire. După mijlocul secolului al 19-lea, instrumente de măsurare similare micrometrilor exteriori mecanici moderni și etrierelor vernier au apărut succesiv. La sfârșitul secolului al 19-lea, au apărut seturi de blocuri de gabarit. În urma apariției instrumentelor mecanice de măsurare este un grup de instrumente optice de măsurare. La sfârșitul secolului al 19-lea, au apărut instrumente de măsurare a lungimii verticale, iar la începutul secolului 20 au apărut mașini de măsurare a lungimii. Până în anii 1920, proiectoarele, microscoapele de scule, micrometrii optici etc. au fost folosite pentru măsurarea în fabricarea mecanică. În 1928, a apărut ecartamentul pneumatic, care este un instrument de măsurare potrivit pentru utilizarea în producția de masă. Instrumentele electrice de măsurare au apărut în anii 1930. Inițial au existat indicatoare de limită și profilere realizate cu senzori de lungime inductivi. La sfârșitul anilor 1950, au apărut mașini de măsurat în coordonate care afișau digital rezultatele măsurătorilor. La mijlocul anilor 1960, mașinile de măsurat în coordonate cu măsurare electronică asistată de calculator au fost utilizate în fabricarea mecanică. La începutul anilor 1970, instrumentul de măsurare a angrenajului controlat digital de calculator a apărut din nou. În acest moment, instrumentul de măsurare a intrat în stadiul de aplicare a computerelor electronice.
Există două tipuri principale de cronometru: mecanice și electronice, iar ceasurile electronice pot fi împărțite în două categorii: cu trei butoane și patru butoane. Majoritatea profesorilor de educație fizică folosesc cronometru electronic, iar cronometrul mecanic a devenit istorie în multe locuri. Cronometrul electronic este un fel de cronometru electronic avansat. Secundele electronice interne folosesc în general frecvența de oscilație a oscilatorului de cuarț ca referință de timp și utilizează un afișaj digital cu cristale lichide de 6 cifre pentru a afișa timpul, care are avantajele afișajului intuitiv, citirea convenabilă și funcțiile multiple. .
Cronometrul electromagnetic de dotting este o structură magnetoelectrică. Când bobina este alimentată cu un curent alternativ de 50 Hz, câmpul magnetic alternativ generat de bobină magnetizează piesa vibratoare (din oțel cu arc), iar un capăt al piesei vibratoare este situat în câmpul magnetic al magnetului permanent. Deoarece polul magnetic al piesei vibratoare se schimbă continuu odată cu schimbarea direcției curente, sub acțiunea câmpului magnetic al magnetului permanent, piesa vibratoare va vibra în sus și în jos. Un capăt al foii vibratoare este echipat cu un ac, atunci când banda de hârtie trece sub vârful acului. Apoi sunt marcate o serie de puncte, iar timpul corespunzător între punctele adiacente este de 0,02 secunde. Timpul corespunzător la 5 intervale este de 0,1 secunde.
